Îmi dau o nouă şansă…

10011516_458349867630801_1057998260_n

Ce a însemnat anul 2015 pentru mine? E simplu: schimbare şi nesiguranţă.
De ce zic asta? Pentru că în acel an m-am pierdut, m-am împiedicat şi am căzut de mult prea multe ori… şi nu am renunţat să cred ca îmi va fi şi mie bine.
A fost un an plin de provocări, de lecţii învăţate… de oameni pierduţi, dar de regăsire de sine. Un an în care mi-am dat seama cu adevărat că nu lucrurile materiale contează şi că toţi banii din lume nu îţi vor reda niciodată timpul care a trecut sau persoanele pe care ţi le-a luat… pe unele dintre ele definitiv.
Am cunoscut oameni frumoşi, am aflat poveşti incredibile de viaţă şi am trecut prin multe întâmplări… Şi da, am crescut şi m-am maturizat mai mult ca niciodată..
2015 a fost anul în care, dezamăgită fiind de toate schimbările din viaţa mea, am vrut să îmi întrerup studiile… şi de ce nu, să renunţ la serviciul pe care îl aveam şi pe care mi-l dorisem la un moment dat. Eram mult prea obosită…fizic şi psihic.
Din fericire (cred), m-am răzgândit la timp. Am avut alături o persoană dragă mie care mi-a zis să nu renunţ la visurile mele… pentru că am luptat mult pentru a ajunge unde mi-am dorit. Ştia că sunt puternică şi a crezut în mine. Şi ceea ce e cel mai important, mi-a zis că indiferent de decizia pe care o voi lua, mă va susţine… ca întotdeauna.
În acel an, mi-am putut număra prietenii pe degetele de la o mână.  Şi atunci mi-am dat seama că nimeni nu se va opri din mers pentru durerea mea, că va trebui să îmi îngrijesc singură rănile pe care le-am căpătat din prea multă neglijenţă.
În 2016 sunt mai hotărâtă ca niciodată să nu mai renunţ la ceea ce contează cu adevărat pentru mine. Îmi dau o nouă şansă! Merit, vreau şi pot să o fac!

PS: Mă voi reapuca să scriu pe blog, dar nu despre el.. l-am lăsat în trecut. Promit!

Advertisements
Published in: on January 1, 2016 at 22:20  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://mysteriousgirl1.wordpress.com/2016/01/01/imi-dau-o-noua-sansa/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: