Dacă aş fi ştiut…

11188200_654086431390476_4529229750239577117_n
Dacă aș fi știut că e ultima oară când  te văd, nu aș mai fi plecat niciodată.
Dacă aș fi știut că nu îți voi auzi vocea, aș fi vorbit cu tine ore în șir… aș fi vrut să îmi vorbești despre temerile tale. Aș fi încercat să le îndepărtez.
Iar dacă aș fi știut că aceea e ultima oară când îți voi vorbi, ți-aș fi spus cât de mult te iubesc. Și ți-aș fi mulțumit pentru tot.
Dacă aș fi știut că aceea e ultima îmbrățișare, te-aș fi strâns atât de tare în brațe
și nu ți-aș mai fi dat drumul.
Dar nu am știut nimic din toate astea și am plecat…sperând că a doua zi te voi găsi tot acolo, așteptându-mă. Așa cum o făceai de obicei.
Numai că eu m-am întors mult prea târziu, iar tu obosiseși să mai lupți. Știu cât de puternic  ai fost…și cu siguranță ți-a fost greu să renunți, dar până la urmă, ai făcut-o. Nu te condamn pentru nimic, nu o pot face. Te admir și te respect mult prea mult.
Adevărul este că eu nu am putut fi la fel de puternică și că mi-aș fi dorit să mai stai.  Aș fi vrut să învăț mult mai târziu sau niciodată acele lecții pe care mi le-ai oferit prin plecarea ta.
Poate că sunt egoistă, dar mi-aș fi dorit să nu te regăsesc doar în visele mele…

Și te rog să mă ierți…
Pentru că am fost atât de inconștientă și nu am știut să apreciez toate momentele pe care le-am petrecut alături de tine. Și pentru că uneori le-am irosit cu certuri și supărări inutile.
Pentru că din dorința mea de a fi cât mai independentă financiar, am ajuns să mă îndepărtez de cei dragi mie. Și pentru că tu ai fost unul dintre ei.
Pentru că am plecat de mult prea multe ori. Și pentru că tu m-ai așteptat de fiecare dată.
Pentru că nu știu cum să iubesc. Și pentru că nu ți-am spus mai des cât de mult o fac. Nu contează că tu știai asta.
Pentru că nu mai am timp să fac ceea ce îmi place. Și pentru că m-am axat mult prea mult pe partea profesională.
Pentru că mă pierd și mă regăsesc zi de zi și nu e nimeni care să vadă asta. Și pentru că îi îndepărtez pe toți cei care încearcă să mă ajute.
Pentru că nimeni nu mai încearcă să treacă de zidul pe care l-am construit. Și pentru că uneori cred că nimeni nu e capabil să iubească o femeie atât de capricioasă ca mine.
Pentru că am obosit și eu…și pentru că am nevoie de o pauză.
Pentru că am nevoie. Și pentru că nu mai ești aici.

Tu să mă ierți pentru tot. Eu încă mai încerc să o fac…
Și îți promit că într-o bună zi voi ajunge acolo unde îmi doresc și că voi fi fericită. Încă lupt pentru asta. Și crede-mă, atunci vei fi și mai mândru de mine…mult mai mult decât până acum.
Casa e goală fără tine… și sunt singură că nimeni nu îți va lua locul niciodată.
Te iubesc, tată! Și îmi lipsești…

Published in: on May 15, 2016 at 17:38  Comments (1)  

Îmi dau o nouă şansă…

10011516_458349867630801_1057998260_n

Ce a însemnat anul 2015 pentru mine? E simplu: schimbare şi nesiguranţă.
De ce zic asta? Pentru că în acel an m-am pierdut, m-am împiedicat şi am căzut de mult prea multe ori… şi nu am renunţat să cred ca îmi va fi şi mie bine.
A fost un an plin de provocări, de lecţii învăţate… de oameni pierduţi, dar de regăsire de sine. Un an în care mi-am dat seama cu adevărat că nu lucrurile materiale contează şi că toţi banii din lume nu îţi vor reda niciodată timpul care a trecut sau persoanele pe care ţi le-a luat… pe unele dintre ele definitiv.
Am cunoscut oameni frumoşi, am aflat poveşti incredibile de viaţă şi am trecut prin multe întâmplări… Şi da, am crescut şi m-am maturizat mai mult ca niciodată..
2015 a fost anul în care, dezamăgită fiind de toate schimbările din viaţa mea, am vrut să îmi întrerup studiile… şi de ce nu, să renunţ la serviciul pe care îl aveam şi pe care mi-l dorisem la un moment dat. Eram mult prea obosită…fizic şi psihic.
Din fericire (cred), m-am răzgândit la timp. Am avut alături o persoană dragă mie care mi-a zis să nu renunţ la visurile mele… pentru că am luptat mult pentru a ajunge unde mi-am dorit. Ştia că sunt puternică şi a crezut în mine. Şi ceea ce e cel mai important, mi-a zis că indiferent de decizia pe care o voi lua, mă va susţine… ca întotdeauna.
În acel an, mi-am putut număra prietenii pe degetele de la o mână.  Şi atunci mi-am dat seama că nimeni nu se va opri din mers pentru durerea mea, că va trebui să îmi îngrijesc singură rănile pe care le-am căpătat din prea multă neglijenţă.
În 2016 sunt mai hotărâtă ca niciodată să nu mai renunţ la ceea ce contează cu adevărat pentru mine. Îmi dau o nouă şansă! Merit, vreau şi pot să o fac!

PS: Mă voi reapuca să scriu pe blog, dar nu despre el.. l-am lăsat în trecut. Promit!

Published in: on January 1, 2016 at 22:20  Leave a Comment  

Învaţă să iubeşti din nou, copil frumos!

64271_559682087497578_1703504639348195604_n

– Crăciun fericit, copil frumos!
– Mulţumesc la fel, suflet drag!
– Eşti bine? Mi-ai lipsit atât de mult în ultimul timp…
– Da, cred că sunt bine..învăţ să fiu fericită din nou şi să mă bucur de fiecare lucru, indiferent cât de neînsemnat este.  Îmi pare rău pentru că am fugit, dar am vrut să mă îndepărtez de tot ceea ce îmi amintea cât de fragilă sunt..
– Şi ai reuşit?
– Nu. Cu cât am încercat mai mult să îmi neg sentimentele, cu atât m-a durât mai tare.
– Şi ce ai făcut?
– Am acceptat faptul că l-am iubit pe acel om aşa cum nu credeam că sunt în stare vreodată să o fac, dar că noi nu putem fi împreună pentru că suntem mult prea orgolioşi şi nedemni unul de celălalt. Nu pot nega asta şi nu am niciun motiv pentru care să o fac. Am fost doi proşti care credeau că împreună vor reuşi să formeze un întreg… şi l-au şi format la un moment dat. Eram atât de naivi..
– V-aţi iubit…şi poate că încă o mai faceţi. Păcat că nu aţi ştiut să o spuneţi mai des. Aveaţi nevoie şi de cuvinte, nu doar de fapte..
– Ştiu, dar ce rost mai au toate astea acum? Mi-a promis că nu mă va lăsa niciodată să simt că sunt singură, că dacă voi plânge, el va fi lângă mine să îmi şteargă lacrimile.. indiferent dacă vom mai fi împreună sau nu. Nu şi-a respectat deloc promisiunea… Unde e el acum şi unde a fost în tot acest timp? Vezi tu… de aceea, alegeam faptele, nu vorbele.
– De ce nu îl cauţi, de ce nu îi spui toate aceste lucruri?
– Pentru că mi-e frică să fiu respinsă! Nu vreau să zică că nu îi mai pasă…sau şi mai rău, să tacă, să nu spună absolut nimic, iar eu să mă gândesc din nou că sunt de vină pentru tot, să aştept un mesaj, un semn, orice.. Ştii bine că nu îmi place să aştept şi în niciun caz, să fiu pusă pe locul doi. Ar fi trebuit să îşi dea seama până acum de toate astea. Nu îl voi mai căuta tot eu chiar dacă am nevoie de el, nu mă voi mai lega de orice scuză pentru a face asta.
– Chiar dacă aseară l-ai visat?
– Da. Mi-e dor de el, nu o neg.. Dar ştiu că mă evită, aşa că îl voi lăsa în pace. Singurul loc în care ne vom mai întâlni de acum încolo, va fi în visele mele.
– Cât vei mai rezista?
– Oricât de mult va fi nevoie…
– Sună-l! E Crăciunul…
– Nu o voi face.. Dacă va vrea să vorbim, mă va cauta. De ce nu a făcut-o până acum? E trecut de miezul nopţii, iar el nu şi-a călcat pe orgoliu nici măcar pentru a-mi trimite un mesaj. Cât îi lua să o facă? Şi tu zici să îl sun… Ce rost are? Oricum, ştiu că e prea târziu pentru noi..
– Totul are sens, doar că acum ţi-ai pierdut ochelarii şi nu mai vezi clar.
– Încerc să o fac… Şi am început prin a mă iubi pe mine, prin a mă respecta şi a-mi oferi lucrurile de care m-am privat în tot acest timp.. abia atunci când voi reuşi acest lucru, voi putea iubi pe altcineva.
– Cum a reuşit acest demon să te transforme?
– Nu ştiu, poate că asta e menirea iubirii. Aveam nevoie de cineva ca el care să mă scoată din lumea mea perfectă… şi îi mulţumesc pentru asta.
– Îi mulţumeşti, copil prostuţ?
-Da, pentru că alături de el am trecut prin Rai şi prin Iad..cum aş putea să nu îi mulţumesc pentru tot ce m-a învăţat, pentru tot ce mi-a arătat? Şi cum să nu îl iubesc după ce în faţa mea şi-a dezgolit sufletul, nu doar trupul?
– Opreşte-te din plâns!
– Îmi lipseşte… şi nu e nimeni aici care să observe asta.

Published in: on December 26, 2014 at 22:19  Leave a Comment  

De vorbă cu trecutul..

10368274_295367207306851_8163194776133445977_n
– Oare meritam asta după tot ce s-a întâmplat între noi?
– Nu te înţeleg. La ce te referi?
– Nu îmi mai vorbeşti, mă ignori..treci pe lângă mine de parcă nici nu m-ai cunoaşte, de parcă povestea noastră nu ar fi existat niciodată. Asta sunt pentru tine acum…o străină?
– Eşti ceea ce ai vrut tu să fii. Nu uita că tu ai ales să mergi pe alt drum, nu eu.
– Cât de nedrept poţi fi!
– Poate.. dar de fiecare dată când te-am văzut, erai cu el. Ai idee cât de mult m-a durât să te văd lângă altcineva, să realizez că am pierdut tot ce am iubit vreodată? După toate astea, crezi că aş fi mai avut curajul, puterea să vorbesc cu tine?
– Ai fi putut încerca…mi-ar fi plăcut atât de mult să nu mă arunci în braţele altcuiva, să îmi oferi mai mult din preţiosul tău timp. Te-ai gândit vreodată că în timp ce tânjeam după tine, el era dispus să îmi ofere toate lucrurile, gesturile de care m-ai privat? Spune-mi, crezi că mi-a fost uşor să accept mângâierile altei persoane?
– Nu ştiu, dar până la urmă, ai făcut-o!
– Da. Pentru că lângă el a reuşit să îmi rămână alături în tot acest timp, m-a acceptat cu bune şi cu rele. Ai idee ce înseamnă pentru o femeie ca mine să se simtă neiubită, nedorită?
– Mi-aş fi dorit să nu simţi niciodată aceste lucruri..
– Vezi, nu ai niciun drept să mă condamni. Destinul mi te scoate în cale ori de câte ori sunt cu el. Spune-mi tu, cum e posibil să ne întâlnim atât de des fără voia noastră şi de ce nu sunt niciodată singură? Oare ce înseamnă toate astea?
– Destinul… oare ce ne-a pregătit?
– Nu ştiu. Sper să fie bun cu noi.
– Am greşit atât de mult amândoi. De ce nu putem fi fericiţi?
– Pentru că noi nu ştim să fim fericiţi decât atunci când suntem împreună.

Published in: on June 25, 2014 at 21:24  Leave a Comment  

Învăţ să fiu fericită din nou, iar fericirea mea începe să poarte alt nume.

 

10171172_460053737460414_1354150271646257806_n

Nu am mai scris despre el, despre noi…de fapt, nu am mai scris nimic demn de publicat în ultimul timp. Nu ştiu de ce nu am mai avut curajul să mai scriu despre nimic. Nici despre sentimente curate, frumoase, nici despre frici, despre oameni sau orice altceva. Credeam că dacă nu voi mai spune cu voce tare, dacă nu voi mai scrie, nu va mai durea atât de tare. Şi aşa a şi fost pentru o scurtă perioadă, doar că în tot acest timp am uitat să mai fac ceea ce îmi place…să scriu, să iubesc, să simt cu adevărat. Am încercat să mă îndepărtez de tot ceea ce îmi amintea de noi, am ales să plec definitiv de lângă el…cu demnitate, cu capul sus, fără să mă mai uit înapoi.
Nu a mai contat nimic în momentul acela.. nici măcar acel ultim weekend minunat pe care l-am petrecut împreună, nopţile sau dimineţile care ne prindeau unul lângă altul, toate amintirile pe care le aveam împreună.
Îmi amintesc şi acum acea ultimă dată în care m-am trezit lângă el. Era atât de liniştit şi pentru prima dată după mult timp nu mai tresărea în somn, dormea asemnea unui copilaş.
Doamne, cât de drag îmi era omul acela! L-aş fi putut privi aşa ore în şir şi aş fi vrut să opresc timpul în loc doar pentru asta. Ştiam că visul nostru frumos se va termina în momentul în care el se va trezi, va pleca şi mă va lasa singură. Nu am avut curajul să îmi iau rămas bun, să îi zic că atunci când se va întoarce, nu mă va mai găsi în acelaşi loc în care m-a lăsat. Alesesem să plec şi eu în lipsa lui..definitiv de data asta şi chiar am reuşit să o fac…
Ne-am mai întâlnit de atunci…cu sau fără voia noastră. Nu a mai fost nevoie să îi explic de ce am plecat ca o laşă, în lipsa lui. A înţeles care a fost decizia mea şi pentru prima dată după mult timp, a ales să o respecte, să nu se mai pună în calea fericirii mele.
Am ştiut că am iubit cel mai frumos om în momentul în care el m-a văzut alături de altcineva şi nu m-a mai condamnat pentru asta. Mi-a spus că merit să fiu fericită şi că îi pare rău pentru că el nu a reuşit asta. M-a încurajat să încerc să iubesc din nou, dar pe cineva care să nu mă mai facă să sufăr. M-a rugat să iubesc din tot sufletul omul care mi-a şters lacrimile pe care le-am vărsat din vina lui, omul care mi-a amintit cât de specială sunt atunci când credeam că nu merit nimic bun, omul care m-a ajutat să mă ridic de fiecare dată când eram la pământ, omul care m-a căutat doar pentru a vedea ce fac, omul care îmi va aminti de fiecare dată cine sunt cu adevărat şi mă va încuraja să ţintesc cât mai sus.
Îi mulţumesc acestui suflet frumos pentru toate amintirile şi sunt sigură că va rămâne pentru totdeauna în inima şi în mintea mea.
Eu mi-am găsit liniştea după mult timp şi deşi sunt singură acum, nu mai caut căldura altor braţe. Persoana care m-a alinat în tot acest timp îmi este în continuare alături şi nu mă presează să fac ceea ce nu îmi doresc pentru că ştie cât am suferit din cauza unui „el” pe care l-am iubit din tot sufletul. Învăţ să fiu fericită din nou, iar fericirea mea începe să poarte alt nume.

Published in: on May 16, 2014 at 10:20  Comments (1)  

A reuşit să îmi dezgheţe sufletul, chiar dacă apoi l-a spart în mii de bucăţele.

 

 

1623644_572857259475548_1587601529_n
– Sunt atât de obosită…
– De ce nu dormi? E târziu!
– Nu e genul acela de oboseală care se risipeşte prin somn…
– Ce s-a întâmplat acum?
– Nimic! Tocmai asta e problema…lucrurile nu prea s-au mai schimbat în ultimul timp..
– Nu înţeleg!
– Mi-e dor…de mine, de el!
– Despre asta era vorba din nou…de el!
– Îmi pare rău, dar pur şi simplu, nu reuşesc să înţeleg…Şi crede-mă, am încercat să o fac de nenumărate ori..
– Ce ar mai fi de înţeles? Important e că acum nu mai e lângă tine…
– Da, ştiu.. Dar de ce a renunţat să mai lupte?
– I-ai spus să plece…te-a ascultat!
– Nu ar fi trebuit să o facă…îl vreau înapoi!
– Poate că el nu poate să rămână doar prieten cu persoana pe care o iubeşte. Te-ai gândit vreodată la asta?
– Da, dar refuz să cred că e atât de slab…
– Încearcă să iubească din nou…tu i-ai spus să o facă!
– Ştiu! Şi sper să reuşească asta ..chiar dacă îl voi pierde definitiv.
– Atât de importantă este fericirea lui pentru tine?
– Da… pentru că el a reuşit să îmi dezgheţe sufletul, chiar dacă apoi l-a spart în mii de bucăţele.
– Te-a făcut să suferi…nu merită iubirea ta!
– Poate…dar şi eu am făcut acelaşi lucru…
– Orgoliul v-a distrus pe amândoi.
– Ştiu…şi nu mai reuşim să ne regăsim ca de fiecare dată… De fapt, nici măcar nu mai încercăm asta.
– Şterge-ţi lacrimile!
– De ce îmi lipseşte atât de mult?
– Tu ştii cel mai bine de ce.. nu mai are rost să îţi reamintesc!

Published in: on February 26, 2014 at 22:26  Leave a Comment  

Dacă ţi-ar fi fost dor de mine, m-ai fi căutat..

 

1524905_625377820858697_1300322121_n

 

 

– Mi-a fost dor de tine!
– Sigur..ţi-a fost atât de dor de mine, încât nu m-ai căutat deloc. Cât timp a trecut: o lună, două, trei..?
– Nu ştiu! Mie mi s-a părut o eternitate.
– Nu te cred! Dacă ţi-ar fi fost dor de mine, m-ai fi căutat..
– Tu de ce nu m-ai căutat?
– Poate pentru că mie nu mi-a fost dor..sau poate pentru că, pur şi simplu, am aşteptat să văd dacă o vei face tu.. Am vrut să văd cât de importantă sunt pentru tine.
– Dar eşti importantă!! Credeam că ştii asta deja. Nu am avut curajul să te mai caut după tot ce ţi-am făcut.. iartă-mă, te rog!
– Nu e nevoie să îţi ceri iertare pentru că ai fost un laş! Mi-am dat seama de acest lucru de când te-am cunoscut..şi cu toate astea, am continuat să cred că te vei schimba. Eu sunt de vină pentru că am avut aşteptări mult prea mari de la tine, de la mine, de la noi. Credeam că dragostea schimbă oameni, că ea triumfă mereu…poate că m-am înşelat. Nu ar fi trebuit niciodată să încerc să vindec o inimă rănită, pentru că şi a mea avut de suferit.
– Îmi pare rău pentru că te-am făcut să suferi. Ţi-am zis că atunci când mă vei cunoaşte cu adevărat, mă vei urî. Ţi-am repetat să fugi cât mai ai timp, dar nu ai vrut să mă asculţi.. Cât de încăpăţânată poţi fi câteodată!
– Nu te-am urât niciodată, nu o fac nici măcar acum. M-am îndrăgostit de bărbatul care suferea pentru că o EA l-a rănit, l-a trădat. Credeam că am puterea să îl vindec, dar nu am fost suficient de bună pentru asta. Mă întrebam mereu cum a reuşit această femeie să te schimbe într-atât de mult… Am crezut că pot fi ca ea, am crezut că mă poţi iubi şi pe mine cu aceeaşi intensitate cu care ai iubit-o pe ea.
–  Ba da, m-ai vindecat..cu preţul suferinţei tale. Nu aş fi crezut niciodată că voi cunoaşte pe cineva atât de bun ca tine. Ai fost ca un înger în viaţa mea..pe care îl trăgeam de fiecare dată în întunericul sufletului meu. Te-am iubit mai mult decât am iubit-o pe ea…încă o fac. Cum ar putea cineva să nu te iubească din tot sufletul?
– Nu ştiu.. Tu de ce mă iubeşti după tot ce ţi-am făcut?
– Pentru că eşti specială, pentru că nu am cum să nu te iubesc… Dacă te-ai uita mai atent în jurul tău, ai vedea că sunt persoane care ar face orice doar pentru a le acorda atenţia ta. Eu nu am făcut nimic pentru a o merita, dar am avut-o din plin. M-ai ocrotit, mi-ai luat apărarea, m-ai ascultat, m-ai vindecat. Cum aş putea să nu te iubesc? Aş fi un prost dacă nu aş face asta..
– Poate.. se pare că până la urmă, am reuşit să semăn cu EA.
– Nu, nu semănaţi. Eşti mult mai frumoasă, mai pură..nu te mai compara niciodată cu ea. Mă doare asta! Tu ai reuşit să vindeci ceea ce ea a distrus. Cum poţi zice că sunteţi la fel?
– Şi eu te-am rănit… la fel ca ea. Nu am reuşit să îţi rămân alături mereu chiar dacă ţi-am promis asta..Îmi pare rău! Meritai ceva mai bun, mai puternic!
– Eşti cea mai bună, cea mai puternică pentru mine! Ştii, te vreau înapoi..
– E prea târziu pentru noi.. Uită-mă! Învaţă să iubeşti din nou…de data asta pe altcineva.
– Nu vreau să iubesc pe altcineva!
– Eu vreau să o faci, vreau să fii fericit! Vreau să iubesc din nou şi eu, să nu mă mai simt legată de tine.. Îmi vreau libertatea înapoi..
– Vreau să fiu fericit alături de tine! Nu suport gândul că ai putea fi a altcuiva…cum crezi că aş putea să îţi acord libertatea? Am nevoie de tine…
– Şi eu te iubesc, dar am învăţat cum să trăiesc fără tine… Nimeni nu aparţine nimănui! E o greşeală dacă continui să crezi asta…

Published in: on January 20, 2014 at 22:25  Leave a Comment  

O ultimă conversaţie…

1240044_574459325950547_1198196201_n

– De ce îmi zici că mă iubeşti, iar apoi pleci?
– Pentru că mi-e frică…
– De ce ţi-e frică?
– De faptul că nu sunt suficient de bun pentru tine, că nu te merit…Nu cred că te voi putea face fericită!
– De ce nu mă laşi pe mine să decid asta? Te-ai gândit vreodată că doar tu m-ai putea face fericită?
– Îmi pare rău…
– Nu trebuie să-ţi pară rău pentru nimic. Nici eu nu am fost perfectă!
– Ba da. Nu am crezut niciodată că voi întâlni pe cineva ca tine. Te-am iubit enorm, încă o mai fac..în felul meu egoist, dar sincer.
– Zici că mă iubeşti, dar că nu avem un viitor împreună pentru că tu nu ai suficientă încredere în nimeni… Atunci, eliberează-mă definitiv! Nu te mai pune în calea mea  de fiecare dată când încerc să iubesc pe altcineva.
– Nu pot, nu suport să te văd cu altcineva!
– Poate, dar nu pot aştepta ca tu să te decizi ce ai de gând să faci mai departe, ca tu să înveţi să ai încredere în oameni. Nu toate femeile sunt ca cea care te-a trădat pe tine…cel puţin, eu nu sunt. Oare când o să îţi dai seama de asta?
– Nu am crezut niciodată că eşti ca ea…
– Poate că nu…dar ne-ai comparat mereu! Nu voi fi niciodată pe locul 2 în sufletul unui bărbat indiferent cât de mult îl voi iubi.
– Ai reuşit să devii tot ceea ce îmi doream, nu ai fost niciodată pe locul 2. Te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut. Am ştiut de atunci că nu te voi uita niciodată….
-Ar fi bine să încerci să o faci. M-am pierdut pe mine în timp ce încercam să te regăsesc.. Mă uit în oglindă şi nu mă mai recunosc. Nu mai ştiu să râd, să mă mai bucur de viaţă la fel ca înainte. M-am schimbat atât de mult..
– Iartă-mă pentru tot! Exact de asta mă îndepărtez mereu de tine..pentru că te fac să suferi. Tot ceea ce văd este tristeţea din ochii tăi..
– Şi te întorci de fiecare dată când nu mai rezişti. Sunt tristă pentru că nu ai învăţat nimic din toate astea.
– Îmi pare rău…Mai dă-mi o ultimă şansă, te rog!
– A câta ultima şansă?! Uită-mă! Merităm să fim fericiţi amândoi şi împreună nu putem!
– Dar te iubesc..
– Şi eu te iubesc, dar acum voi pleca eu! Şi de data asta va fi definitiv… Nu încerca să îmi mai ieşi în cale..indiferent dacă voi fi bine sau nu. Am avut o poveste frumoasă. Hai să ne amintim cu drag de ceea ce cândva era noi doi, să lăsăm regretele şi resentimentele la o parte..

Published in: on November 24, 2013 at 21:43  Leave a Comment  

Indiferent dacă am curajul să recunosc sau nu..

1234855_567173873345759_1554805635_n

 

Am renunţat la atât de multe în ultimul timp, încât uneori nici nu mai ştiu cine sunt cu adevărat. Oare ce s-a întâmplat cu acel copil nevinovat şi neînfricat? Vorbesc despre acel copil optimst pentru care „nu pot”, nu exista. De ce s-a maturizat atât de repede şi de ce a fost nevoie să afle că visurile lui nu au întotdeauna corespondent în realitate?  Spun copil, dar vorbesc despre o adolescentă care nu voia să crească, pentru că în adâncul inimii ştia că viitorul nu era ceea ce schiţa ea în fiecare seară.
Am renunţat să mai scriu, să mai postez pe blog sau pe pagină pentru că îmi amintea de el şi încă îmi aminteşte. Ştiam că atunci când voi face din nou aceste lucruri, lacrimile îmi vor curge şiroaie fără voia mea şi se pare că aşa şi e.  Am  crezut că dacă nu o voi mai spune, nu voi mai scrie, va dispărea totul..durerea, dorul, iubirea, dar nu a fost aşa cum mi-am imaginat. Indiferent dacă am curajul să recunosc sau nu, sentimentele rămân…regretele şi amintirile.
Şi am vrut să mai dau o  şansă relaţiei noastre, ultima poate…nu am de unde să ştiu asta. Am fost sfătuită să îl caut din nou, tot eu. Mi-am călcat pe suflet, mi-am târât din nou orgoliul prin noroi pentru el, pentru că am vrut să ne fie bine. Am crezut că îi sunt datoare măcar cu atâta lucru, dar m-am înşelat. El a decis să mă evite, să mă ignore din nou, pentru a nu ştiu câta oară.. Şi de data asta, e alegerea lui şi i-o voi respecta. Mi s-a zis cândva că fac acest lucru pentru că ştiu că tot la mine se va întoarce..Ei bine, nu am avut niciodată certitudinea că se va întâmpla asta, tot ce am putut face, a fost să sper, să cred în el şi în dragostea noastră.
Dacă acum a decis să mă scoată din viaţa lui, nu mă voi împotrivi. Nu are niciun sens să mai rămân acolo, unde unde prezenţa mea nu mai este dorită. Va fi absolut normal ca el să înceapă să aibă alte priorităţi în viaţă, să nu mă mai pună pe mine pe primul loc (sau măcar să încerce să o facă)..şi nu pot să-l condamn pentru asta.
Dacă ar fi ceva ce i-aş putea reproşa, ar fi faptul că a ales să renunţe prea repede, că a fugit ca un laş şi m-a lăsat pe mine să duc nişte lupte care în doi ar fi fost câştigate mult mai uşor. Şi cu toate astea, nu o voi face..   Nu o voi face pentru că ştiu că nici eu nu sunt perfectă, pentru că ştiu cât de mult am greşit chiar şi faţă de el.
Oricât de mult mă doare să recunosc asta, eu şi el (noi) suntem la fel..  poate că de aceea, dragostea noastră nu va avea niciun viitor. Până când nu vom învăţa amândoi să punem iubirea mai presus de orgoliu, nu vom reuşi să triumfăm.
Oare orgoliul ne va ţine în braţe, va avea un umăr pe care să putem plânge, va răspunde chemărilor noastre, va putea înlocui vreodată dragostea? Eu zic că nu, dar hai să continuăm să ne amăgim…poate aşa ne va fi mai bine.
Când m-a întrebat dacă l-am iubit vreodată, i-aş fi spus că încă o mai fac, dar a plecat mult prea repede şi m-a lăsat acolo, singură, vulnerabilă.
Poate că răspunsul meu ar fi trebuit să fie prompt, dar o mică parte din mine s-a simţit jignită…
Oare cum a putut să mă întrebe asta după tot ce am făcut pentru el?
Unde a dispărut încrederea? Sau mai zis, oare a existat vreodată?
Cum a putut să uite când timpul părea că s-a oprit în loc pentru noi noi?
Cum a putut uita că am promis cândva că „azi îl voi iubi mai mult ca ieri, iar mâine mai mult ca azi”?

Prea multe întrebări şi atât de puţine răspunsuri…

Published in: on October 6, 2013 at 11:31  Comments (2)  

Ne-am pierdut din nou…fără ca nici măcar să ne regăsim cu adevărat înainte!

524604_574460469283766_1537256590_n

– Nu-mi place să te văd aşa!|
– Aşa, cum?
– Tristă, abătută…
– Sunt dezamăgită din nou!
– De cine, de ce?
– De mine, de el… de noi.
– Încă mai există „voi”?
– Nu sunt sigură! Cred că am pierdut şansa de a mai fi vreodată împreună…cred că aceea a fost ultima noastră întâlnire.
– De ce zici asta?
– Pentru că asta simt. Ştii, am vorbit mult..despre lucruri mărunte, despre viaţă, despre noi. Avea atâtea întrebări…
– Ce te-a întrebat?
– Dacă regret ceva…aceasta a fost una dintre întrebările cheie.
– Şi tu ce i-ai răspuns?
– Adevărul..că da. Că peste unele regrete am putut trece, peste altele nu.
– Şi el ce a făcut, ce a zis?
– A lăsat capul în jos, mi-a evitat privirea şi a trecut la următoarele întrebări din lunga lui listă.
– Iar cealaltă care a fost?
– Dacă l-am iubit vreodată… Îţi vine să crezi? Oare tot ce am făcut pentru el nu i-a demonstrat nimic?
– Poate că a vrut să audă asta. Ştii că nu are deloc încredere în el. Cum te aştepţi să aibă în ceilalţi?
– Nu ştiu. Ar fi trebuit să înveţe asta. M-a durât teribil de tare această ultimă întrebare…şi mai ales comportamentul lui de după toate astea.
– Ce i-ai răspuns?
– Nimic, nu i-am zis nimic.
– Şi el ce a făcut?
– M-a lăsat acolo, singură..Eram atât de vulnerabilă.
– De ce nu i-ai zis adevărul?
– A fost prea târziu, nu m-a mai putut auzi. Cu vocea tremurândă, am şoptit că încă îl iubesc…dar deja plecase. Dacă s-ar fi uitat măcar pentru o clipă înapoi…
– Te-ar fi văzut fragilă..
– Mai bine că a plecat.
– Nu, ar fi trebuit să rămână. E atât de laş..
– Poate că da. Dar încă cred că îl iubesc…aşa cum e el, plin de defecte.
– Te rog, nu mai plânge!
– Dar ne-am pierdut din nou, fără ca nici măcar să ne regăsim cu adevărat înainte.

Published in: on September 23, 2013 at 20:14  Comments (2)